19/06/2013
Am gasit un articol (hotarat) despre mine. La persoana a treia singular. Desi eu/ el /ea nu era(m) niciodata singur(a). Erati si voi. Si eu. Si tu. Si chiar si a treia persoana (singulara). Cand eram patru incepea sa se vada profitul. Inseamna ca aveam un client.
Articolul de care va vorbeam:
Garaj Pink Freud e un bar psiho. Nu pentru ca numele sau asociaza aluziv psihedelismul si psihanaliza (ntz, ntz desteptilor!). Sa ma explic:
Un amic din perioada liceului introdusese in cercurile noastre de cunostinte jargonul “psiho”, pe care-l folosea ca adjectiv pentru diverse chestii. Spre exemplu: Tarkovski era psiho, Dostoiesvski era psiho, Marilyn Manson era psiho, prietena lui pe stop era psiho, etc. Folosindu-l foarte des, devenise unul din acei termeni cu semnificatie vag ambigua pe care toata lumea il foloseste cand nu intelege suficient de bine ceva. Frustrat fiind ca fac la fel, m-am hotarat sa clarific sensul obscurului “psiho”. Ce a iesit? (si acum dovada talentului meu de lingvist, plus explicarea afirmatiei de inceput)
psiho = misto intr-un mod care provoaca mintea si/sau sufletul. (eee!?)
Doua nopti consecutive am fost, alaturi de diversi prieteni si cunostinte, fericitul cobai al unor experimente puse-n opera de Pink Freud. Muzica excelenta (ca opus pentru muzica de cacat, se intelege), gazde relaxate (in genul varului-sonat-pe-care-l-vizitezi-din-cand-in-cand-desi-te-ai-duce-mai-des), oameni foarte diversi (asta daca nu sunteti niste antropofobi constipati ca mine), un “separeu” intim si cochet care te duce cu gandul la o gramada de chestii (eu m-am oprit la munca si s*x dar presupun ca mai exista si multe altele la care te poti gandi), fac din Pink Freud, un bar in care iti vine sa te-ntorci la ceai d**a o noapte nebuna.
Pentru acel cititor care va spune ca toata treaba asta e o reclama: Da frate, oricum ma citesti doar tu.
