04/08/2025
🇷🇴Dragi prieteni ai comunității House of Pool,
Ne dorim întotdeauna să fim transparenți cu voi, cei care susțineți comunitatea noastră și valorile pe care le promovăm zi de zi. În acest sens, vă aducem la cunoștință că evenimentul CRS JUNIOR OPEN, deși este în continuare anunțat și promovat public, ‼️NU SE VA DESFĂȘURA ÎN LOCAȚIA NOASTRĂ‼️
Mai mult decât atât, dorim să subliniem clar că House of Pool nu și-a dat niciodată acordul oficial pentru organizarea acestui turneu în cadrul locației noastre, iar promovarea lui în spațiul public s-a făcut fără consimțământul nostru.
Este important pentru noi să clarificăm această situație pentru a evita orice confuzie. Din păcate, contextul actual este unul delicat, existând neînțelegeri atât între participanți, cât și între cei implicați în organizare.
Atunci când sunt implicați copii, considerăm esențial să luăm toate măsurile de precauție pentru a le proteja integritatea emoțională. Așadar, credem cu tărie că cel mai responsabil demers în acest moment este anularea acestui eveniment, pentru a nu genera tensiuni sau situații care ar putea afecta starea de bine a celor mici.
Echipa noastră își continuă misiunea de a oferi un mediu corect, bine organizat și demn de respect pentru toți pasionații de biliard. Credem în competiții curate, în organizare serioasă și în colaborări bazate pe transparență și profesionalism.
Vă mulțumim pentru încredere și susținere și vă promitem că urmează multe proiecte frumoase, dedicate tinerelor talente din lumea biliardului!
🎱 Cu respect,
Echipa House of Pool