03/10/2025
// 4 octombrie 2025,..mereu mi-am dorit să încep un jurnal!
"Jurnalul unei Grădini" i-aş fi zis şi doamne, vă dați seama ce minunății aş fi avut eu de scris? Vă dați seama câte se petrec într-o Grădina ca a mea, sub copaci ca ai mei, într-o casă ca aceasta, unde cei care o îngrijesc o şi țin deschisă pentru toți, la fel cm îşi țin deschise inimile pentru viață?
De ce atunci, m-am întrebat eu astăzi, să nu încep chiar cu sfârşitul şi să o şi fac — să încep acel jurnal.
De ce, chiar dacă prima pagină va fi şi ultima pagină a mea, să nu închid porțile mele în acest mod: mărturisindu-vă, că de când zidurile mele au stat în această cetate veche, înconjurându-mă, eu nu am trăit aşa multă bucurie ca în ultimii şase ani, nu am auzit mai multe râsete ca acum, că nu am văzut mai mulți oameni bucuroşi şi parcă fermecați de umbra mea, de muzica cântând în surdină şi de bunătățile pregătite cu drag de cei care lucrau aici.
Nu am ascultat poveşti mai profunde decât cele ale sutelor de oameni, care au stat sub copacii mei şi au făcut ce au ştiut ei să facă mai bine în acel moment: să trăiască din plin şi cu emoție.
Am văzut prietenii care s-au legat şi dezlegat, am ascultat cm oameni care se iubeau işi mărturiseau reciproc ce îşi înseamnă, am urmărit dezbateri filosofice, politice, ipotetice, oameni la un pahar de vin, care încercau să convingă, am auzit râsete care au răsunat iar şi iar prin toate straturile zidurilor mele.
Şi am văzut din nou copii: unii încă prea mici să vorbească, iar alții alergând printre mese şi scaune, sau desenând, sau râzând — şi simțeam ca şi când voi toți, oameni ai grădinii de vară, ai muezeului, voi, oamenii mei, ați înțeles exact ce-am vrut să reprezint: un poem scris către viață.
Şi cm doar rareori se întâmplă, ştiu că mie mi s-a întâmplat: am fost un poem înțeles.
Da, acestea sunt, deci, primele şi ultimele mele cuvinte. Acesta e jurnalul meu.
E un jurnal care îşi ia rămas bun, o grădina care, împăcată şi inviorată de toate momentele mistice şi magice pe care le-a trăit, îşi închide porțile pentru totdeauna, dar doar pentru a păstra amintirile bine, aici, în inima ei.
Iar când veți mai trece pe lângă porțile şi zidurile mele, de oriunde ați veni şi cu oricine veți fi, ştiu că veți spune cu un soi de melancolie, dar totuşi bucuroşi că ne-am cunoscut: aici a fost odată o grădină magică de vară şi un muzeu tare frumos!
Şi eu o să vă aud şi o să ştim amândoi că în amimtire, nimic nu moare definitiv.
Şi o să vă mulțumesc în tăcere din nou, aşa cm vă mulțumesc şi acum: mulțumesc că ați fost parte din povestea mea, că m-ați adus la viață prin tot ce ați trăit aici, că ați ştiut aprecia iubirea cu care v-am primit.
An după an.
Vară după vară.
Iar şi iar şi iar.
Aşadar, rămâneți cu bine şi faceți toată viată voastră ce ştiți voi, oamenii, să faceți cel mai bine, atunci când vă amintiți cine sunteți: să trăiți din plin şi cu emoție.
Our mission here is done:
Mystical Garden & Mystical Transylvania.
// aka The Cotoarbă Brothers.🎉