02/02/2013
NICOLAE DOBRIN
In clipa în care îl vedem lângă minge, înfometat de joc, ne cresc trandafiri în palme, căci el este toreadorul răsfătat de soartă si de noroc, iar noi suntem dragostea lui plătită cu sânge de tau. rS-au scris si se vor mai scrie, poate, pagini intregi despre marele nostru fotbalist, născut si crescut în orasul de pe malurile Argesului. S-au alcătuit clasamente, a fost socotit cel mai bun jucător până în anul 1980, apoi s-a spus că Hagi este cel mai bun jucător român din toate timpurile. Dar nu asta-i important, ci faptul că Dobrin a fost, este si va rămâne al nostru, al argesenilor, cel mai valoros, cel mai bun, mai talentat, un mare ambasador al Pitestiului si un om deosebit. Asa cm scria Fănus Neagu despre el:
S-a născut la 26 august 1947, la Pitesti, aproape de malul drept al Argesului cel năvalnic, într-o casă de pe strada Gheorghe Sincai, o stradă strâmtă, cu multi copii, cu case din cărămidă si paiantă, înainte de a ajunge la scoală trecea pe vestita Maracana a Pitestiului, locul unde juca fotbal, de multe ori cu picioarele goale pentru a simti mingea si nisipul care frigea, obligându-te să joci cât mai repede, să driblezi, să alergi, să pasezi; în aceste frumoase si romantice locuri ale Pitestiului si-a făcut ucenicia si Gicu Dobrin.
Pe Maracana din Pitesti l-a zărit într-o zi nea Lenei lanovschi, trimis de un amic să vadă un slăbănog mic ce făcea lucruri nemaivăzute cu mingea. Am lucrat în viata mea cu mii de copii, am fost prin toată tara si am avut ocazia să cunosc multi băieti foarte dotati, dar un asemenea element ca Dobrin, atât de exceptional înzestrat, nu mi-a fost dat să întâlnesc. Era uimitor, credeti-mă, si pot să vă asigur că, încă de la vârstă fragedă, de la 10-11 ani, lăsa multi cunoscători de fotbal cu gura căscată. Pentru că făcea cu mingea adevărate lucruri de virtuoz, Dobrin a rămas si peste ani cel mai mare fotbalist român pe care l-am văzut eu din 1945 încoace. Si anii care vor trece îmi vor da dreptate. Isi aminteste antrenorul emerit Leonte lanovschi.
Din aprilie 1958, Dobrin a fost luat la juniorii clubului Dinamo Pitesti si imediat selectionat la nationala de juniori, unde a adunat repede selecţiile.
La nici 15 ani, la 1 iulie 1962, Dobrin debutează în Divizia A, într-un meci cu Universitatea Cluj. L-a înlocuit la pauză pe Duminică, în linia de atac, într-o formulă cu: Varga-Valcan, Barbu, Comeanu, Vulpeanu-Florescu, Gh. Radu-Duminică, Lovin, Halagian, Butnaru. La debut, Dobrin a intrat în teren dezinvolt, fără a vedea scorul cu care eram condusi pe tabelă. A marcat un gol si de atunci nimeni nu l-a mai scos din echipă. A fost un geniu al fotbalului, îsi aminteste fostul său coechipier, Ion Barbu.
Echipa pitesteană a retrogradat în Divizia B si Dobrin a ajuns, pentru câteva luni, la Minerul Câmpulung. Aici, într-un meci cu Steaua (scor 2-8), a marcat 2 goluri. A revenit la Dinamo Pitesti, la 10 octombrie 1963, în meciul cu UTA, câstigând cu 3-0. S-a născut un mare talent scria, a doua zi, ziarul local Secera si ciocanul.
Dobrin a jucat mai întâi în linia de mijloc, alături de Târcovnicu sau de Alexandru Vasile si, mai târziu, alături de Prepurgel. A fost selectionat apoi la echipa natională de tineret de 10 ori si a fost promovat de antrenorii Ilie Oană si Stefan Covaci în prima reprezentativă a României pentru meciul cu vicecampioana lumii, R.F. Germania, la 1 iunie 1966, la Ludwigsfahen. Atunci, R.F.Germania a învins cu 1-0, dar Dobrin a atras atentia spectatorilor si specialistilor germani. Dobrin ăsta al vostru este un jucător superb. Are o tehnică rară, care te încântă si te subjugă, spunea, după meci, antrenorul german, Sepp Herberger. Acest debut în Natională s-a petrecut la 18 ani si 9 luni, deci la o vârstă fragedă.
Confirmarea internatională a venit destul de repede, la 2 noiembrie 1966, când, la Neapole, în preliminariile campionatului european, Dobrin înscrie un gol în poarta lui Sarti, cu un sut de la aproximativ 25 de metri. După meci i s-a propus un contract la o mare echipă din Italia, dar Dobrin a multumit si a declarat că nu va părăsi niciodată România.
Inceputul a fost fulminant pentru Dobrin. In scurt timp, a îmbrăcat tricoul national al României, a reusit meciuri deosebite în Cupa Oraselor Târguri si a cucerit doi ani la rând titlul de cel mai bun fotbalist român al anului (1966 si 1967), înaintea unor cunoscuti internationali din acea vreme: Vasile Ghergheli, Emil Dumitriu II, Gheorghe Constantin, Ion lonescu, Dan Coe.
Un moment greu l-a constituit sezonul 1968-1969, când FC Arges a trebuit să lupte pentru evitarea retrogradării, în ultimul meci, la Tg. Mures, Dobrin a demonstrat că este un mare jucător, conducându-si coechipierii spre o mare victorie.
In bătăliile pentru calificare la Campionatul Mondial din Mexic (1970), Dobrin si-a adus o contributie deosebită, mai ales prin golul decisiv marcat în poarta Portugaliei, la Bucuresti, un gol de kilogramă, lucrat împreună cu Dumitrache, colegul său din atac.La sfârsitul anului 1969, Dobrin a ocupat locul al doilea în ierarhia celor mai buni jucători ai tării, după Florea Dumitrache.
Din păcate, La Campionatul Mondial din Mexic Dobrin n-a jucat, desi, la plecarea din tară, era titular, având tricoul cu numărul 8. La Guadalajara, orasul grupei de foc, unde a jucat România, Dobrin n-a fost nici măcar rezervă, urmărind meciul din tribună. Antrenorul Nationalei, Angelo Niculescu, a motivat că neincluderea sa în echipă s-a datorat lipsei de pregătire a lui Dobrin. Motivatia acestuia n-a tinut în fata sutelor de mii de români, care asteptau în fata televizoarelor sau a aparatelor de radio să-l vadă sau să asculte despre idolul lor măsurându-si fortele si talentul cu cei mai buni jucători din lume. Dobrin nu era agreat de mulţi jucători dinamovisti. Chiar si nemtii s-au mirat de nefolosirea lui. Iar ziaristul Francois Thibaut de la France Football scria: Un fotbalist atât de dotat si complex putea, fără discutie, face însă nimic la Guadalajara în sânul unei formatii care îsi înmultea pasele la mijlocul terenului si spre propriul portar.
Se pare că Dinamo Bucuresti dorea să creeze o echipă puternică, tip Dinamo Kiev, si avea neapărată nevoie de Dobrin, dar acesta a refuzat, promitând că va lua o hotărâre la întoarcerea acasă. Numai că dinamovistii si Balas, unul dintre conducătorii delegatiei române, n-au mai asteptat. Revenit acasă, desi în plină vară, Dobrin a jucat foarte bine în campionat, la FC Arges. Nu puteam uita într-o lună ce am jucat atâtia ani, spunea Dobrin.
Rechemat la Natională în disperare de cauză, la meciul cu Cehoslovacia din preliminariile Campionatului European în noiembrie 1971, Dobrin scoate din nou asul din mânecă si face un joc mare, marcând golul victoriei, după o cursă nebunească a lui Lucescu pe dreapta. A fost unul din putinele goluri marcate de Dobrin cu capul. Palmele portarului cehoslovac, Victor, i-au zgâriat pielea de pe cap, dar Dobrin a scrâsnit din dinti si a înscris, spre bucuria celor aproape 100.000 de spectatori de pe fostul stadion 23 August. Portarul nostru, Rică Răducanu, a mers în terenul advers si l-a luat în spinare pe Dobrin, purtându-l până la centrul terenului, pentru că-l absolvise de vina de la golul egalizator al oaspetilor (îi trimisese o pasă cu mâna la aproximativ 25 de metri de poartă cehului Ian Csapkovici). Cea mai mare bucurie i-au produs-o însă spectatorii care, încă o dată, i-au cântat în versuri: Ce ne facem, oameni buni / Cu acest Dobrin / Care-ascunde mingea/ De n-o mai găsim?!
La Craiova, Dobrin a fost primit ca un rege la meciul din campionat cu FC Arges. Copiii l-au ales presedintele unui detasament de pionieri si i-au dăruit o cravată pe care a purtat-o la gât tot meciul. La sfârsitul anului 1971, Dobrin a câstigat pentru a treia oară titlul de cel mai bun jucător român al anului. Va urma un sezon de exceptie, 1971-1972, în care Dobrin a contribuit foarte mult la câstigarea primului titlu de campioană a tării de către FC .Arges. In Natională, ne amintim de superbul gol înscris de Dobrin în poarta ungurului Geczi, la scorul de 2-1 pentru Ungaria (un lob de aproximativ 18 metri, peste portar). A fost un gol rar întâlnit, într-o fază în care mingea plutea deasupra a doi fundasi maghiari, care încercau în zadar să se opună golului.
Au urmat meciurile din Cupa Campionilor Europeni cu Real Madrid si întâlnirea cu Santiago Bemabeu. Presedintele clubului madrilen si-l dorea pe Dobrin: Am nevoie imediat de acest băiat care fentează splendid si care ar da culoare jocului nostru, aducându-mi câteva zeci de mii de spectatori în plus la fiecare meci. Cât vreti pe el? Plătesc imediat…!
Dar Dobrin a rămas la Pitesti. A plecat la Madrid numai pentru a juca într-o selectionată mondială, la retragerea marelui fotbalist Gento. La 14 decembrie 1972, într-un meci în care Dobrin juca în atac alături de Eusebio si Gento, spectatorii l-au îndrăgit, scandând la fiecare fază în care românul atingea mingea: Ole. In ziarul de specialitate, AS, se titra pe prima pagină: Dobrin, seful de orchestră. La sfârsitul anului 1972, va fi declarat al treilea jucător român al anului, după Dinu si Boc, iar în anul 1973, tot al treilea, după Dumitru si Dinu.
In anul 1977, Dobrin va fi din nou cel mai bun fotbalist al României, iar în anul 1978, al doilea, după fostul său coechipier, portarul Narcis Coman. Au fost ani în care, iată, Dobrin s-a mentinut în frunte, la cel mai înalt nivel, în acest timp, pe lângă golurile marcate, fazele de vis pe care le-a creat, a reusit să lanseze, în fotbalul mare, fotbalisti pe care i-a ajutat atât cu pasa cât si cu exemplul de dăruire în teren, asa cm au apărut, rând pe rând: Troi, Doru Nicolae, Radu II, ca să-i numim pe cei mai cunoscuti si apreciati. Anul 1979 va aduce al doilea titlu de campioană a tării pentru F.C. Arges, în ultimul meci de campionat, F.C. Arges a întâlnit pe Dinamo Bucuresti, în deplasare, la 24 iunie 1979. Dobrin a avut din nou o tresărire de orgoliu, îngenunchind clubul care i-a înveninat cariera si pe cei care l-au făcut să piardă cel putin 30 de meciuri în Natională si un campionat mondial. Dobrin a răzbunat nu numai Pitestiul, ci si toată provincia care a pierdut jucători si meciuri în favoarea Capitalei, oferind un regal de primă mărime în fata milioanelor de telespectatori din România.
La sfârsitul acestui an, 1979, Dobrin cucereste din nou titlul de cel mai bun jucător al anului. E o alegere firească, subliniind o dată în plus marele talent si deosebita rigurozitate sportivă a pitesteanului, unul dintre cei mai dotati jucători din istoria fotbalului românesc. Chiar dacă handicapat, în obtinerea sufragiilor, de absenta din echipa natională, absentă pe cât de nejustificată pe atât de aducătoare de prejudicii, Dobrin s-a mentinut în centrul atentiei, nota revista Flacăra. Fostul mare fotbalist italian Bulgarelli comenta la TV Monte -Carlo că Dobrin este unul dintre cei mai remarcabili virtuozi ai balonului pe care i-am văzut. Si totusi… în toamna anului 1980, Dobrin, cel fără egal, pleca la Târgoviste, în Divizia B, fiind cedat foarte usor de conducerea clubului pitestean. Dureroasă sau nu, plecarea într-un campionat dur si mai slab l-a făcut să adune tot ce stia mai bine si să umple stadioanele, pe acolo pe unde a trecut. Un ultim recital în Capitală l-a dat într-o zi de octombrie 1980, când a apărut în selectionata României ’70, alături de: Răducanu, Ivăncescu, Pescaru, Antonescu, Mocanu,Anca, Dumitru, Dembrovschi, Tătaru II si Mircea Lucescu, împotriva selectionatei România ’80. In acest meci, Dobrin a arătat din nou ce a pierdut echipa natională, luându-si o nouă revansă asupra tuturor.
La sfârsitul anului 1980, anchetele îl iau din nou în seamă, ocupând locul 6 în ierarhia stabilită de Radio România si locul 10 în ancheta ziarului Sportul. Erau 15 ani de la prima sa clasare în acest top si ultimul an în care mai apărea în anchetele de sfârsit de an. Desi n-avea nici un obiectiv, Dobrin a tras C. S.Târgoviste după el, ducând-o în Diviza A în detrimentul Rapidului.
Cerut cu insistentă de rezultatele slabe ale echipei F.C. Arges, Dobrin revine la Pitesti ca antrenor principal, la 5 ianuarie 1982 (a mai jucat 5 partide în campionatul 1982-1983 în echipa la care a debutat în urmă cu 21 de ani), la 35 de ani. S-a retras din teren la 36 de ani, desi ar fi putut să mai joace, dar a rămas pe banca tehnică pentru a-si conduce elevii. Rezultatele n-au întârziat să apară, obtinând ca antrenor principal, în cele trei editii, locurile 10, 5 şi 4. In martie 1985 va demisiona si va pleca la Botosani, ca antrenor la divizionara B din localitate. A urmat o nouă reîntoarcere la Pitesti (de data aceasta definitivă), la Centrul Olimpic Viitorul (februarie 1986), la Centrul de copii si juniori F.C. Arges, antrenor secund al lotului B al României (1991) cu care, de altfel, a câstigat si Cupa J. Nehru (si în lotul în care l-a promovat si pe Jean Vlădoiu).
Ca si altădată pe teren, Dobrin a fost chemat la Târgoviste să facă o minune pentru a-i salva pe dâmboviteni de la retrogradare. A fost o reîntoarcere în cetatea de scaun a Tării Românesti, după 11 ani.
Au urmat alte si alte reveniri ca antrenor principal la F.C. Arges. De fapt, Dobrin trebuia să preia echipa în momentele grele, când antrenorii părăseau corabia care începea să ia apă… El, Dobrin, care n-a trisat niciodată, a revenit de fiecare dată fără să crâcnească. Era vorba despre echipa sa de suflet. Ultima dată a antrenat F.C. Arges în toamna anului 2001 si poate o va mai antrena. Intre timp a creat Scoala de fotbalNicolae Dobrin, care a început să producă. Acum îi are alături pe Constantin Radu I si Mihai Georgescu, antrenori care împărtăsesc din cele ce stiu tinerilor veniti să ajungă fotbalisti.
De la scoala lui, pe care a avut-o cu Victor Jigman, au răsărit câtiva boboci: Maftei, Rat, Tănasă, Negut. Nicolae Dobrin, omul cetătii, a fost răsplătit cu onoruri si medalii. Cea mai importantă însă este recunoasterea semenilor săi – titlul de Cetătean de onoare al municipiului Pitesti.
Dobrin a adunat 409 meciuri în prima divizie, dintre care 395 în echipa piteteană. A înscris 111 goluri în campionatul Diviziei A, dintre care 106 pentru F.C. Arges. A fost selectionat de 48 de ori în prima reprezentativă a tării, de mai multe ori în selectionata B, de 10 ori în echipa natională de tineret, de 10 ori în selectionata de juniori si de 5 ori în selectionata olimpică a tării. Este Maestru emerit al sportului. În ancheta desfăsurată de Concordia română, Dobrin a fost declarat cel mai bun fotbalist român al sfarsitului de veac 1965-1990. La anchetă au participat ziaristi, comentatori radio, TV si spectatori. Dobrin a întrunit 3.183 de puncte, fiind urmat, la peste 700 de puncte de Balaci si de Gheorghe Hagi la 1.300 de puncte distantă.
A cucerit de patru ori titlul de cel mai bun jucător al anului. A fost în vizorul marii echipe Real Madrid, dar a fost curtat si de echipe italiene si germane. A fost un mare jucător, poate chiar mai mare decât Hagi. Au fost alte vremuri, se juca altfel, mai spectaculos, mai în viteză. Oricum, Dobrin rămâne un tehnician de clasă, un adevărat senior al gazonului. Pentru pitesteni va fi mereu printul din Trivale.
