25/12/2014
Pentru că sărbătorim cu toții Crăciunul, o să vă povestesc o istorioară de-a Mediclubului la munte, în vacanța de iarnă. Proiectul ”Mediclub în tabăra de iarnă studențească” i-a aparținut în totalitate lui Cosmin. ”Domnul președinte”, cm îl tachinam noi (deși îl chema ca pe fostul ”emanat”, nu-l suporta nici pe el, nici F.S.N.-ul!). Cum spuneam, inițiativa a fost a lui în totalitate - a ținut legătura cu conducătorii din Ministerul Învățământului, cu șefii cantinei studențești din Slănic Moldova, a asigurat locuri de cazare pentru colegii noștri care astfel și-au petrecut sărbătorile de iarnă la munte. Mediclub avea în sarcini organizarea discotecii studențești și a programelor festive de Crăciun și Revelion. Șugubăț cm îl știm, Cosmin s-a gândit să ia în tabără și ...cățelul ! Dar ce cățel ?! Imaginați-vă o cățelușă rasa dalmațian, undeva în jur de un an, foarte jucăușă și nebunatică ! Pe numele ei - Lola ! Ei bine, dragilor, mă ”mănâncă” undeva și mă cazez cu Cosmin în cameră. Și cu cățeaua, evident! Primele două zile au fost cm au mai fost, dar dup-aceea... De regulă, ajungeam în cameră cam în zorii zilei, franjuri de oboseală și destul de ”afumați”... Lola, bineînțeles, odihnită și plictisită de atâta așteptat. Dar noi vroiam să dormim! Apucam vreo două ore, dar puteai să neglijezi mai mult așa splendoare de cățelușă?! În cameră era foarte cald, nu ne culcam cu șosete în picioare și, evident, mai ieșea de sub pilotă ori stângul, ori dreptul. Lola venea, întâi le mirosea și apoi dădea cu plăcere sadică pe talpă o limbă zdravănă, după care aștepta să vadă reacția. Evident, avea loc un reflex de tip s-r, pentru că imediat băgai piciorul sub așternut! Ei, atâta îi trebuia Lolei, că imediat venea la capul tău. Iar dacă deschideai și ochii, erai ”mâncat”, sărea peste tine în pat! Și când o dădeai jos, începea să latre! Așa că somnul nostru de după nopțile consistente din discotecă era în medie cam de 2-3 ore... Am avut apoi tentative să fac schimb de cameră cu unul din colegi. Îmi ziceau că la început ar fi vrut, dar acum s-au acomodat unde stau și nu mai au chef... După care îi bufnea râsul... Cosmin? Era relaxat total, când Lola intensifica lătratul, se ridica și deschidea ușa la balcon... După 3 minute se ridica să o închidă, că se răcea prea tare! Vila unde stăteam era undeva pe un colț de unde începea o alee în pantă către cantina studențească, iar pe timpul zilei, când ne întorceam de la masa de prânz, Cosmin se amuza teribil pentru că spunea că cine se uită la balconul camerei unde stăm poate afla cu ușurință de câte zile suntem cazați numărând ”produsele” finale ale Lolei! Și se chircea de râs!
Dumnezeu să te aibă în grijă și să te odihnească, Cosmin!
