03/11/2021
Draga mea comunitate, o mână de oameni, cunoscuți sau mai puțin cunoscuți,
M-am tot gândit dacă să fac asta public sau nu, dar cred că așa cm am intrat în lumea asta, așa trebuie să și ies, cu capul sus.
Duminică, 7.11, Maxi își închide ușile.
Dar uneori, în viață, pentru a evolua și a-ți deschide noi uși, trebuie să încui unele.
Poate că nici 10 oameni nu cunosc cm povestea asta a început sau cm se termină sau poate nici nu le pasă, corect.
Așadar, o să povestesc aventura mea.
Totul a început o dată cu finalizarea studiilor. Am terminat o facultate în domeniul ospitalității, știam ce înseamnă tot ce reprezintă domeniul Horeca, teoretic. Nici o vară din cei 4 ani nu a trecut fără să capăt experiență în a lucra cu oamenii, în a-i cunoaște, în a vedea diferite tipuri de consumatori, în a înțelege care sunt nevoile lor în domeniul serviciilor, petrecându-mi toate verile muncind pe brânci printre străini și printre ai noștrii și luptând pentru visul meu, a avea propria mică afacere.
Dar nu știam ce avea să urmeze, practic. Așa că, m-am înzestrat cu mult curaj și am făcut-o. Nu ca angajat, ci ca antreprenor. Au fost cele mai intense și grele două luni din viața mea pentru a pune bazele a tot ceea ce unii dintre voi ați văzut intrând pe ușă. Eram atât de entuzismată că in curând visul meu avea să devină realitate, încât am devenit ca un copil naiv care abia așteaptă să desfacă un cadou, desprins de realitate.
Realitatea de fapt, era una supărătoare, oameni care îmi amânau lucrările de renovare, oameni care nu îmi mai răspundeau, oameni care mă vedeau acel copil naiv care nu știe în ce intră, oameni care îmi vorbeau de sus, oameni care mi-au închis telefonul în nas, oameni care au profitat de lipsa mea de experiență, oameni care mi-au făcut pus piedici. Dar într-un final, după 2 luni, pe 10.10.2020 am reușit, am deschis locația mea micuță pentru care luptasem atât și eram cea mai fericită chiar dacă singura încurajare mi-o ofereau familia și o mână de prieteni.
Am început încrezătoare dar totuși temătoare, nu știam dacă vor intra oameni, cm vor aprecia ceea ce eu muncisem, dacă voi oferi produse conform așteptărilor lor sau dacă vor mai reveni. Și am muncit, am mai citit, am mai învățat, am mai văzut in stânga și in dreapta cm fac ceilalți, m-au mai ajutat și oameni cu sfaturi, din experiența lor și m-am pus pe picioare. Neprofitabil, dar suficient cât să îmi acopăr cheltuielile lunare, dar încă eram încrezătoare. Știam că nimeni nu reușește din primele luni.
Oamenilor nu le pasă ce se întâmplă în spate sau ce număr are bonul lor fiscal, nici dacă tu la sfârșitul lunii îți acoperi cheltuielile, ei doar vor să își acopere nevoile lor personale de moment în schimbul unei remunerații. Astfel, zilele mele aici devensieră rutină și știam că pe lângă faptul că trebuie să vin aici și să le ofer oamenilor produse de calitate, să le ofer și un zâmbet și o dispoziție bună. În felul ăsta, oamenii au apreciat și mai mult și i-am fidelizat pe unii dintre ei, dar nu suficienți. Oamenii vin și pleacă, exact ca în viață.
Știam că nivelul de calitate al produselor din locația mea este peste nivelul multor locații chiar și internaționale. Dar ce am observat o dată cu timpul, este că tendința consumatorilor nu era pe ceea ce eu mă axasem. Așadar, aria oamenilor cărora eu mă adresam nu acoperea aria tendințelor de consum. Din păcate, principiile mele morale nu mă puteau îndemna să recurg la modalitățile prin care afacerea mea putea să ajungă una profitabilă. Și așa, am reușit sa mă mulțumesc cu oamenii care apreciau calitatea în domeniul meu și să fiu doar pentru ei.
Nu a fost suficient din nou și tot nu găseam o soluție de mijloc măcar. A venit valul 2, restricții, teama oamenilor și teama mea că nu voi reuși lună de lună să îmi plătesc facturile. Am reușit, online sau la geam, am trecut și peste asta. A venit valul 3, a trecut și el și a venit valul 4, ultimul pentru noi. Toată speranța și truda mea, au avut efecte la limită sau sub limită. Din păcate, am obosit. De ce?
Din cauza ta, statule, care ai numai pretenții și care nu facilitezi cu nimic tinerii antreprenori. Care lunar știi să ceri emiterea op-urilor, dar nu și să oferi. Afacerile mici sau locale, mor primele. Dacă le-ai ajuta câtuși de puțin sau dacă măcar le-ai scuti de anumite plăți în situația actuală, poate nu s-ar mai fi pus atâtea lacăte. Pentru că permiți înființarea a zeci de organizații care să le calce pragul, să ceară bani chiar și pentru un casetofon din care iese muzică. Nici măcar asta nu poți tolera în perioada stării în care suntem? Și pentru asta trebuie să ceri 3-400 lei lunar? Nu ți se pare mult, știu, dar afacerilor care au chirii, utilități, angajați, furnizori, cheltuieli neprevăzute, pierderi, restricții de funcționare în condiții optime, li se pare enorm. Matematica e simplă si pentru tine: 3+4+5+6 fac 18, dar pentru ele pot fi 180, 1.800, 18.000 lei de plătit care nu suportă amânare. Mă mir cm de poți să treci peste și să închizi ochii cu anumite “beneficii”, care și alea sunt incerte, intrepretabile, condiționate, că așa sunt legile pe care le scrii.
Dragi tineri din România care nu ieșiți medici, avocați sau parlamentari, alegeți-vă bine drumul în viață, România e prima care îți va pune piedică să reușești să îți îndeplinești un vis, iar mai apoi alții. Fă ce vrei să faci, dar să fii fericit și să nu pierzi relația cu tine însuți. Eu am fost 1 an trup și suflet numai pentru afacerea mea, am uitat de relația cu mine.
Domeniul Horeca e pentru oameni puternici psihic sau pentru oameni care sunt în stare să te calce în picioare să le fie doar lor bine. Nu îmi pasă câte critici va aduce vorba asta, dar ăsta e adevărul. Au fost oameni, din “concurență”, care încă de la început au venit și mi-au zis “tu pleci prima, tu nu rezisti, de ce ai ales să deschizi acum, ce crezi că oferi tu mai bun decât cel de lângă?”, aceiași care mi-au trimis controale și care și-au hrănit nevoile sau frustrările lor din a face “rău” altora. V-am lăsat în pace, cu toate că mereu am știut cine sunteți. Mama m-a învățat că răul nu se răsplătește tot cu rău. De aia am ajuns la concluzia că eu nu sunt ca voi și nici nu vreau să devin, așa că vă las sa fiți fericiți gândindu-vă “am avut dreptate”. Eu pun capul pe pernă liniștită in fiecare seară știind că îmi văd numai de treaba mea.
Rămâneți voi și trăiți bine, sunteți prea răi pentru mine.
Statule, mulțumesc și cred că nu numai eu, ci toți tinerii care vor dar nu încearcă să facă ceva de teama ta și a birocrației cu care trebuie să se lupte înainte pentru că de, niciodată nu e suficient.
Oameni, învățați să vă apreciați comunitatea în care trăiți, să îi încurajați pe oamenii care trudesc pentru a vă oferi totul conform așteptărilor, să mâncați și să vă beți cafeaua în restaurantele/cafenelele locale și să nu mai dați de mâncare rechinilor care și cu unul dintre voi și fără, ei tot “sătui” vor fi. Dar fără 100, 1000? Vor ajunge să se învârtă în jurul cozii. Comparativ cu ce înseamnă unul din voi în fiecare restaurant local.
Proprietari de spații comerciale, apreciați-vă chiriașii pentru că datorită trudei lor lunare aveți un venit.
A fost o experiență plină, pe care nu am să o uit niciodată și care m-a maturizat, în care mi-am dat seama că nici macăr pe cei care îi consideram prieteni de fapt, nu erau, că doar familia îți e alături, dar care cel mai important m-a făcut să îmi dau seama că doar eu contez mai mult decât orice.
Asta a fost povestea mea și vă mulțumesc din suflet tuturor care au venit și m-au susținut, care m-au încurajat și care mi-au fost alături necondiționat de la început până la sfârșit. Voi mi-ați dat puterea cu ajutorul căreia nu am renunțat mai de mult.
Învățați să fiți oameni mai buni, măcar acum, în situații critice.
Beți-vă cafeaua la , , , , , și bucurați-vă de afacerile care se află în interiorul comunității voastre.
The best is yet to come!
Cu tot viitorul înainte,
Andreea ❤️
