Originile sale se găsesc la granița Indiei cu Pakistanul. Originea narghilelei este veche de peste o mie de ani și se pierde pe tărâmurile Indiei de nord-vest la granița cu Pakistan. La început construcția narghilelei era simplă, având la bază nuca de cocos și un tub atașat acesteia. Era folosită pentru fumatul opiului și hașișului. Istoria narghilelei se continuă în Imperiul Persan care cuprindea
atunci Pakistanul, Afganistanul, o mare parte din Asia Mică și câteva regiuni din nordul Africii. În această călătorie, narghileaua a căpătat savoarea dată de o specie deosebită de tutun negru iranian, cultivat și astăzi. Acest tutun este umezit și împachetat în capătul de ceramică deasupra căruia se așeză direct cărbuni pentru a oferi o aromă puternică. Narghilele create în Imperiul Persan erau confecționate manual din lemn, având diverse forme. Narghileaua a pătruns în Imperiul Otoman acum 500 de ani și s-a bucurat de o mare popularitate cu precădere în rândul oamenilor înstăriți și intelectualilor. Treptat, narghileaua clasică a suferit schimbări în formă și în mărime, apropiindu-se de forma existentă azi. Alama și sticla au înlocuit lemnul, iar mozaicul și pictura au devenit elemente estetice. O creștere în popularitate a fost cunoscută odată cu apariția cafenelelor ca locuri de întâlnire în Imperiul Otoman, acum câteva sute de ani. Umezirea și împachetarea tutunului au fost ridicate la rang de mare artă. Atingerea cărbunilor de către neinițiați era considerată lipsă de politețe. De aici, narghileaua s-a răspândit în lumea arabă, fiind foarte folosită și apreciată în state ca Egipt, Maroc, Liban, Siria, Arabia Saudită, Kuwait, Emiratele Arabe Unite.
În zilele noastre, localurile unde se fumează narghilea sunt locuri de întâlnire pentru toate categoriile sociale, locuri în care se discută evenimente moderne și politice. În Kuwait și Arabia Saudită aceste localuri sunt frecventate doar de bărbați. În alte țări musulmane narghileaua este considerată un subiect tabu. Tutunul folosit astăzi la narghilea este o combinație de tutun și un amestec făcut din miere și fructe uscate. Fumul este filtrat prin apă rece pentru a-i oferi consistență. Trecutul marcat de fumatul opiului și hașișului au adus o imagine negativă narghilelei din zilele noastre. Treptat, societatea acceptă narghileaua ca pe o pipă pentru tutun și nu ca un mod de a fuma droguri. Popularitatea narghilelei în Statele Unite și Europa este în continuă creștere de la introducerea sa în anii 1960, bucurându-se de o largă utilizare și în Japonia.
